Minunea minunilor:** jucătorii lui Dinamo, plătiți la zi!

Minunea minunilor:** jucătorii lui Dinamo, plătiți la zi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea „dublei” decisive cu Vorskla Poltava, șefii dinamoviști au reușit să aducă aproape la zi salariile jucătorilor. Dacă până acum ceva timp unii dintre fotbaliști ajunseseră să aibă restanțe de până la patru luni, acum cea mai mare întârziere este de o lună.

Elevii lui Ciobotariu așteaptă liniștiți „dubla” cu Vorskla Poltava, din turul III preliminar al Europa League. Acționarii au reușit să anuleze restanțele financiare către jucători, după ce unii dintre fotbaliști ajunseseră la recorduri de până la patru luni! Acum, datoriile au fost stinse, chiar dacă în unele cazuri mai există câte o lună de întârziere. După ce au discutat cu antrenorul și cu liderii vestiarului, șefii au băgat mâna în buzunar pentru ca jucătorii să se poată concentra exclusiv asupra „dublei” cu Vorskla. Cele două meciuri cu ucrainenii sunt foarte importante pentru viitorul clubului, în cazul unei calificări rețeta financiară fiind de aproximativ patru milioane de euro. În cazul unui eșec, susțin unele voci, se discută chiar de faliment!

Sursa: drepturile tv

Mulți jucători s-au întrebat de unde au avut bani acționarii pentru acest gest, iar răspunsul este la LPF. În urmă cu puțin timp, liga a virat cluburilor o parte din drepturile de televizare de pe anul trecut. Cu multe datorii către terți, stat și angajați, acționarii au considerat primordială achitarea restanțelor către jucători. În plus, se vorbește și despre o tranșă de bani care a intrat în vistieria SC Dinamo 1948 în urma unui transfer mai vechi, care s-a soluționat pozitiv într-un litigiu de la UEFA.

107 mii de euro a fost restanța maximă a unui dinamovist sezonul trecut, Dolha fiind jucătorul în cauză

200 este cel mai mare salariu al unui jucător din lotul lui Dinamo, cel al lui Marius Niculae

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Kaka nu s-a ferit de cuvinte: „El e cel mai bun jucător din istoria fotbalului!”
Kaka nu s-a ferit de cuvinte: „El e cel mai bun jucător din istoria fotbalului!”
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei luptă să trăiască, după un accident înfiorător
Mașină ruptă în două, azi noapte, pe un bulevard din Constanța. Un tânăr a murit la spital, iar alți trei…
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Dieta mediteraneană, recunoscută oficial ca terapie împotriva bolilor grave
Dieta mediteraneană, recunoscută oficial ca terapie împotriva bolilor grave
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×